Mă atasez foarte tare de lucruri, si tocmai din această cauză le păstrez mult timp, ani la rând.
Însă de multe ori sunt lucruri care dispar si a căror disparitie este un mister pentru mine.
Sunt lucruri pe care le-am primit cu bucurie, iar după o perioadă de timp, dând peste ele mă întristează.
Si-atunci le ard. Nu le dau.
Si le uit.
E ca si cum cineva îti dă un pumn în stomac cât poate de tare. Asa simt si eu atunci când dau de unele lucruri: durere.
P.S. Pierdut carnetel portocaliu… sper să-l găsesc.
Sursa imaginii folosite: http://www.troygramling.com/Websites/troygramling/Images/pain.jpg
- How do I look?
- Like you’ve stepped out of a painting… of hookers!
(Hot in Cleveland, S01Eo1 04:52)
Cred că acum m-am convins de convingerea idioată conform căreia eu nu mă grăbeam să iau medicamente deoarece sistemul meu imunitar trebuie să facă fată, doar sunt tânăr… Si uite-asa, am răcit atât de tare, că de fiecare dată când înghiteam, simteam că înghit un cactus tepos, si că odată cu el, îmi înghit si mărul lui Adam. Groaznic.
Secretie nazală nu aveam, febră putin… însă din cauză că nu puteam să înghit, salivam foarte mult… După 3 zile de încăpătânare în care sistemul meu imunitar trebuia să rezolve singur treaba, si mai ales că îl ajutasem oarecum cu 1 parasinus amărât, am rămas fără voce. Abia sopteam.
Abia in a cincia zi am mers la farmacie să văd ce-as putea lua. Efectele s-au simtit chiar cu a doua zi de tratament, dar deh, asa e omul prost… Mai bine stă să sufere decât să se deplaseze la farmacie. De data aceasta pot să mă mândresc că am simtit si efectele secundare ale medicamentelor, sub forma durerii usoare de cap, si putină fotosensibilitate. Dar acum sunt mai bine.
Musai să-mi cumpăr si niste poftă de scris pe blog de la farmacie, că tare bine mi-ar prinde…
Ah, să nu uit: vine căldura… unde esti iarnă??? De ce m-ai lăsat?.. 
N-am mai scris de multă vreme, și m-a certat ”frate-meo” că a intrat de vreo trei ori și nu era nimic.
Nici n-aș fi scris pentru că n-am avut dispoziția necesară, însă acum pur și simplu vreau să scriu pentru că sunt nervos și scos din sărite:
De ce oare oamenii se grăbesc să judece, să creadă despre tine chestii care pur și simplu nu sunt adevărate?
Mie mi se întâmplă deja a treia oară, din care ultimele două faze în doar câteva săptămâni. Când am pătit prima oară o chestie similară câteva zile n-am fost bun de nimic și m-am consumat aiurea doar pentru simplul fapt că am fost înțeles greșit. Și știi cum de fiecare dată când primești un șut în fund, singur vezi apoi că ai mai înaintat, și-ți spui că data viitoare vei evita să o mai pățești.
Cine naiba să se fi gândit că o să o mai pățesc de două ori de la persoane din partea cărora nu mă așteptam?
Pe de o parte mă doare de impresia greșită vis-a-vis de mine pe care singure și-au creat-o doar din simplul fapt că nu le-am putut acorda timp și atenție atunci când ele au dorit.
Mă enervează faptul că încerc să ajut pe toată lumea, că-mi consum timpul pentru alții și din cauza asta, unii care nu au răbdare în a-și aștepta rândul se pripesc să judece și să facă din țânțar armăsar.
Să-mi fie învățătură de mine pentru data viitoare (cu numărul 3 sau 4?…)
Și-atunci nu-i mai bine să fii egoist și să nu-ți pese de alții? Pentru că dacă ești bun riști să pățești faze de genul…
Cine şi exact ce-a zis