Kesepian.ro

Mă suni ieri. Îți spun că poți să vii. După vreo cinci minute în care mă rugam să se termine conversația, mă întrebi din nou dacă poți veni mâine. Și-ți spun din nou că da.

Azi, mă suni. Te scuzi că mă deranjezi. Îți spun că nu fac nimic deosebit, că nu mă deranjezi, și că te aștept. Începi iar să speculezi că poate m-ai deranjat și că poți veni în altă zi dacă sunt ocupat.

Și-atunci te întrerup: Vino odată. Nu știu de ce mă ții la telefon și nu vii. Haida!

Am fost rău? Cred că nu.

P.S. De ținut minte: veni se scrie cu doi i numai la perfectul simplu, persoana I singular. La imperativul negativ,  persoana a II – a singular, este tot cu un singur i. Așa spune experta.

,,La Mulți Ani ! ” Chiar dacă afară nu e încă Primăvara în deplinătatea frumuseții ei, sper ca în sufletul tău să fie Primăvară, o Primăvară sprintenă cu cireșii în floare, cu merii atârnând de inflorescențe mari, albe, pure… cu ciripit de păsărele ce se întorc acas’… e vremea ta, drag prieten, e vremea sa mai inflorești c-un an !…

Ăștia de la Vplay sunt fenomenali. Și-n bine, dar și-n mai puțin bine.

Adevărul ”ie” că am cont VIP pentru faptul că am încărcat ceva episoade. După faptă și răsplată, nu? Asta am apreciat la ei. Știu și/să pPrețuiesc clientul/omul.

Seriale sunt gârlă, timp puțin, și n-am cum să țin evidența episoadelor urmărite. Mai carnețel pentru seriale-mi trebuia. Așa că era bună o chestie prin care să știi unde-ai rămas. Le-am scris, clar. După ceva timp, au apărut semnele tip bifă, prin care știa toată lumea că respectivul episod a fost vizionat. ”Bă, asta a fost OK.”

După ceva vreme, dispar bifele. Apoi apar. Și iar dispar. ”Bă, asta nu-i OK.” Le scriu. Mi se răspunde. Mă abțin.

Din moment ce bifele durează o lună de zile, și-apoi dispar, cum ar putea una bucată client, care urmărește ceva zeci de seriale, să-și mai amintească pe unde-a rămas cu vizionatul?

Auzi, eu nu mă pun să scriu comentarii aiurea, ca semn că am văzut episodul. Clar?

Ce m-am supărat de numai. Foc.
Și pară.

Cu memoria nu stau prost, dar las-o-ncolo de treabă, nu cred că vreunul ar putea să știe tot timpul la al câtelea episod a rămas dacă urmărește zeci de seriale. Vorba lu’ diacritica: io-i dau un premiu.

Iacătă c-or băgat ”I LIKE ” de la Facebook!
Mă, nu mă încântă, dar măcar atunci când revin pe episodul căruia i-am dat un ”like”, scrie acolo că EU, deci repet, ”ie-eu” am ”like”-at acest episod.

Normal, Murphy are dreptate: Dacă un lucru iese, cu adevărat, bun, producătorii vor înceta să-l fabrice.
Iar bifele și ”like”-urile n-au făcut excepție.

Gata cu ”I like”. L-au schimbat.
Acum ”mi se zice” dacă pohtesc să-l (stai să verific) așa, să-l adaug în profilul Facebook. Iaca poznă…
Și-atunci:
- bifa nu mă ajută pentru că dispare;
- ”I like” nu mai e;
- ”Adaugă în profilul Facebook” nu mi-l trăbă. Și nu vreu să-l adaug, clar?

Ce-i de făcut? Exact ce n-am vrut: să las comentarii ca semn de ”Bă, eu am văzut acest episod!”

Ah, ce-am ajuns să fac…
Și azi, vreo doi sau două mi-au dat câte-o săgeată-n jos la comentariu, că nu le-a plăcut ce-am comentat.
Și-i cred.
Dar și ”io”, mi-am dat singur o săgeată-n sus, și, pac, a rămas doar o singură săgeată-n jos. Măcar nu-s mai două.

VPLAY, deșteaptă-te. Lumea nu știe ce episoade a văzut.

Dacă tot urăsc azi o grămadă, de ce să nu scriu și despre cei pe care-i uram de când i-am auzit pentru prima oară? Voltaj.

În momentul când începea orice piesă de la ei făceam niște ochi bă, mă enervam, ce mai. Îi știu din 99, parcă, și de-atunci, absolut nicio melodie de-ale lor nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Nu.

Și-ntr-o zi, iacătă că la radio, cântă Voltaj. Măi, dar sigur sunt ăștia Voltaj? Nu mut. Ascult. Îmi place. Auzi, dar ce-i aia ”ef iu sic key iu” ce tot o cântă ei pe-acolo? Evident, că m-am dus și-am căutat versurile. Lumee… mai bine nu le căutam. ”Ie” ceva urât în orice caz. Dar îmi place melodia. Nu pot să spun că-mi place Voltaj. Nu, nu. Nu.

Sunt două săptămâni de când ”I feel shitty / Oh, so shitty” ca să parafrazez vestitul cântec.

Și-a mai trecut luni, încă un 21. Al șaselea, dar, bă, e OK, bă. E doar ”încă un 21”. Da-i OK, bă.

M-am plictisit de movul din camera mea. Mă seacă noul covor pentru că nu e prost ca și cel vechi. Chiar îmi lipsește. Ei na, îmi lipsește pentru că mă puteam da cu scaunul pe el. În ăsta mi se-nnămolesc roțilii… No more chair-boating in the room. Da-i OK, bă…

Noroc că în 21 n-a fost zăpadă! Ah, urăsc zăpada din tot sufletul. Cum mama naibii am putut să afirm ani la rând ”Iarna-i anotimpul meu preferat.”? Urăsc iarna cu toți fulgii ei și toate frigurile pe care le-am tras. Nici vara nu-mi place. O urăsc. Urăsc să mor de cald, să nu mă pot concentra ca tot omul la treburi pentru că trebuie să-mi șterg fruntea des. Dar ador primăvara. Am zis. O ador. Bine, și aia mă enervează uneori. Da-i OK, bă… Iar toamna, bă, asta nu-i OK.

Când am să mai cumpăr data viitoare o ramă foto, să nu uit să o verific. Nu de alta, dar cumpărai una în format ”portrait” și-acasă descopăr cu stupoare că era format ”landscape”. Asta chiar n-a fost OK. Și-acum stă goală pe raft. Aaa, nu-s genul care să-și înșire poze prin cameră cu el. Am o singură poză înrămată. Și nu, nu e cu mine.

Am dat drumul la valuri. Ce frumos se aud…

E clar, e 19.30, încă o zi pierdută în care n-am reușit decât să fiu enervat.

Mă seacă becul ăsta. Are 100 W dar îi are degeaba. Trebuia să mi-l pun eu pe ăla de 200 W. Cu ăla zici că-i amiază. Da-i OK, bă…