La o vârstă fragedă, am primit cadou un aparat de diafilme Tehnometalica și câteva diafilme împreună cu acesta. Le știam pe toate pe din cap, și când ai mei încercau să mai scurteze din ceea ce-mi citeau le-o tăiam eu repede că nu așa scrie, chiar dacă eu nu știam să citesc…

Tabloul fermecat a fost și va fi preferatul meu. Este povestea care mi-a mers la suflet. Și nu pentru că fiul acelei femei a făcut tot ce a putut ca să-i aducă mamei sale tabloul înapoi. Bine, și asta… însă m-a impresionat truda și răbdarea cu care mama băiatului a țesut acel tablou cu lacrimile sale care la un moment dat au devenit sânge…

Am încercat eu în martie să îmi fac un inventar în diafilme, însă nu prea am timp.

Voi încerca să adaug zilnic informații despre diafilme.

Prin clasa a IX-a, ne pusese profesorul de limbă și literatură română să citim Baltagul. Când am văzut cât era cartea, am zis clar: nu-l citesc.

Salvarea a venit de la sora unei colege care îl povestise pe capitole, pe vremea când fusese ea elevă.. dar sora, ne-a lăsat să fierbem în suc propriu pe mine și pe sora ei, încercând să povestim Baltagul timp de 1 oră..

Și ne-am pus pe transcris rezumatul ei. Și ne-am zis noi, că orice ar fi, noi putem spune că am citit Baltagul, că doar l-am povestit pe capitole.
Am luat 9 sau 10 pe rezumat.

Și-a venit clasa a XII – a… și am recapitulat Baltagul căci nu-mi mai aduceam nimic aminte. Și ce mă enerva era faptul că nu pricepeam de ce Vitoria era considerată o femeie demnă de admirat, etc. Începeam să-l urăsc.

În facultate, iar am dat de Baltagul… iar m-am pus să recitesc rezumatul și comentariile…

La examenul de după facultate, iar se cerea Baltagul.. iar am recitit comentariile, dar nu puteam să pricep drumul parcurs de Vitoria cu atât mai puțin de ce era ea așa de importantă…

Și eram atât de convins că eu chiar am citit cartea. Putea să jur că am citit-o. Atât de bine m-am mințit acei ani că eu am citit cartea, căci am început să cred și eu. Uitasem cu desăvârșire de faza cu transcrierea rezumatului de la sora colegei… Apoi mi-am amintit.

Zilele trecute am ascultat audio-book-ul Baltagul. Cristina David l-a citit și eu am ascultat. Am priceput. Chiar e ok. Acum știu și eu mai bine.

Dar acum pot spune că l-am citit, sau nu? Sau iar o să mă mint aiurea că l-am citit?

Ai observat bine că n-am scris în engleză, deși asta vroiam (It’s getting hot in here / So take off all your clothes). Nu credeam că în luna lui mai am să ajung să urăsc atât de tare căldura… Iștenem floarea-soarelui (precum spunea un fost coleg) așa ceva n-am mai pomenit. Mi-a transpirat fruntea, mă ardea, iar spatele la fel, și asta se întâmpla înăuntru.

Urăsc căldura din tot sufletul.

Colegul Claudiu zicea că merge acasă, face un duș și se-ascunde în cameră. Și-am aprobat și eu că da. Dar vezi tu, acasă am avut ceva ”daraveri” și a trebuit să stau în soare, gândindu-mă strașnic la colegul meu, care se lăuda că stă la răcoare… Fir-ar! Ei, lasă, că am ajuns și eu să stau în casă la răcoare… cu geamurile deschise.

Dar crezi că poți sta cu geamul deschis? Ți-ai găsit:

- un aiurit de greiere a început să cânte de-mi țiuiau urechile;

- mă duc în curte, pe fotoliu… vecinii repară la mașină și ascultă muzică populară din Maramureș. Și toate cântecele aveau același refren ”măi dorule măi”

Păi fir-ar mama lui să fie de cântat, ce cântece-s măi alea care au același refren?

N-au gătat ăia cu mozica lor de dor, că se-aude mașina de înghețată… și făcea și aia un zgomot că am început să mă gândesc ”Oare ăla ce conduce mașina nu s-o fi săturat de melodia aia agasantă? Oare nu-și urăște meseria? Să conduci zile în șir și să mai surluie după tine o melodie…” Și d-au dus până-n capătul străzii și mi s-au întors, și iar au trecut prin apropiere.. întocmai ca o ambulanță…

Să fii șofer pe o mașină ambulantă de înghețată e groaznic!

N-am nicio vlagă. M-am pus să îmi învăț pentru examene… am ajuns și eu să citesc în sfârșit Baltagul… iar acum sunt la Enigma Otiliei.

Se poate spune că am citit o carte dacă am ascultat audiobook-ul?

L-am primit și eu într-un email.. merită citit.

O femeie recent anunţată de soţ că vor divorţa îşi  petrecu prima zi împachetându-şi lucrurile în cutii şi
valize.  A doua zi a venit un camion şi a încărcat totul,  inclusiv mobila.

A treia zi s-a aşezat pe jos, în sufrageria goală, a pus  muzica în surdină, a aşezat două lumânări, două kile
de creveti, o farfurie de icre şi o sticlă de vin alb pus  la gheaţă.  Când a terminat de mâncat, a demontat toate barele de la  perdelele din fiecare cameră, le-a scos capacele laterale,  a îndesat înăuntru icrele şi creveţii care îi
rămăseseră, a pus capacele la loc şi a aşezat din nou  barele la geamuri.
Când s-a întors, fostul soţ s-a mutat cu amanta şi cu  noua lui mobilă.  În primele zile totul fu perfect. Însă în curând,
încet, încet, casa a început sa pută.  Au încercat de toate: au făcut curăţenie, au aerisit…au verificat gurile de ventilaţie pentru  eventualitatea că s-ar putea găsi şoareci morţi înăuntru, au spălat covoarele…

În fiecare colţişor de casă au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray… Au cheltuit o grămadă de bani să schimbe covoarele…  În zadar. Nimic nu funcţiona. Nimeni nu le mai venea în vizită, angajaţii refuzau să
lucreze şi până şi fata care făcea curăţenie în casă i-a abandonat. Disperaţi, fostul soţ şi amanta au hotărât să se
mute. După o lună încă nu găsiseră pe nimeni dispus să cumpere casa. Cei de la agenţiile imobiliare nici
nu mai răspundeau la telefon. În final au cumpărat o casă nouă.

Într-o zi, fosta soţie îl sună ca să stabilească detaliile divorţului şi în treacăt îl întreabă cum o mai duce. El răspunde că vinde casa, fără însă să-idea vreo explicaţie. Ea îl ascultă calmă, apoi îi zice că o să vorbească cu avocatul, să vadă cum ar putea face să cumpere ea casa. Bănuind că ea n-are nici o idee de adevăratul motiv pentru care o vinde, îi propune a zecea parte din preţul real al locuinţei, ca să scape cât mai repede. Femeia acceptă şi în câteva ore avocatul îi aduce actele la semnat.

O săptămână mai târziu, bărbatul şi amanta se opriră la poarta casei, observând surâzători cum muncitorii împachetau lucrurile şi le urcau în camion. Totul…. inclusiv barele de la perdele… :w00t:

German Dehesa spunea ceva asemănător: “noi, bărbaţii, ar trebui să înţelegem că femeile sunt invincibile, imparabile şi de neîntrecut”…”

… este ghișeu de ziare…