Archive

Posts Tagged ‘goblen’

Goblen imprimat Visare – Hudemas Goblen Art

June 21st, 2009 10 comments
Visare - Hudemas

Visare - Hudemas

Când am văzut acest model în catalogul firmei producătoare de goblen Hudemas – Timișoara, mi-am zis că trebuie să-l am. Îmi amintesc că am răbdat ceva timp ca să mi-l pot cumpăra (undeva prin 2003 apăruse) și uite că în 2008 am reușit să mi-l comand. L-am comandat pe o pânză specială, de 7×7 puncte pe centimetru pătrat, sau mijlocie cum îi spun eu.

Știu că undeva prin iunie, într-o seară de vineri, m-am apucat să cos puțin, apoi sâmbătă am văzut că încurcasem culorile, plus că nu puteam deosebi nuanțele de pe pânză. Apoi am renunțat la a mai începe cu fața, și am început să cos de jos, de la stâlpi. Acolo, povestea cu diferența ațelor și culorilor de pe pânză s-a repetat, și am hotărât că voi căuta ațe pentru ceea ce apare pe pânză.

Într-o vineri am cusut jumătate din fondul negru de la cer. Unde pui că nici nu era întinsa pe ramă pânza… Undeva prin august terminam partea stâlpilor din josul pânzei… apoi l-am abandonat de tot.

Prin februarie 2009, chiar de ziua mea, am cusut câteva ochiuri doar de poftă, apoi prin martie-aprilie, m-am reapucat de el și am cusut încetișor până joi, 11 iunie 2009, când l-am terminat.

Ca și dificultate, nu este un goblen greu, dar nici ușor. Dificultatea goblenului este medie.

Greutățile pe care le-am întâmpinat au fost:
– diferența dintre imprimeul pânzei și a ațelor;
– densitatea pânzei (pe o pânză de 10×10 s-ar fu cusut mult mai clar/bine/ușor)
– mâinile au fost descusute de câteva ori până să aibe culoarea ce a rămas acum…
– la cap, am reușit să ciupesc pânza cu lama, atunci când am descusut, dar am reușit să repar oarecum.
– mărgelele de la gât sunt cea mai urâtă parte căci din cauza pânzei nu prea le-am putut coase… acolo e un mic haos.
– la față am schimbat culori, și am descusut chiar…
– cerul nu a ieșit ca în poza originală, cu toate că am folosit ațele originale.

Cel mai mult m-a ajutat poza de control trimisă de firmă, în urma semnalării problemelor și dificultăților întâlnit de mine. Dimensiunea pozei de control era egală cu dimensiunea pânzei, însă între cele două existau neconcordanțe deoarece poza a mai fost retușată/prelucrată de când am cumpărat eu goblenul.

Visare (Hudemas): 04 iunie 2008 – 11 iunie 2009

0 1

2 3
4 5
6 7
8 9
10 11


Categories: goblen Tags: , ,

Set ate goblen

April 26th, 2009 1 comment

Producătorii de ațe pentru goblen (numit și mouline/muline/mulineu) ale căror ațe pot fi cumpărate din România sunt:

- ațe Anchor (Producător J & P Coats)

- ațe DMC (Producător DMC Group)

- ațe Puppets (Producător J & P Coats)


Ațele de goblen Anchor sunt de o calitate foarte bună. Nota 8,5/10

Ațele de goblen DMC sunt cele mai calitative. Nota 9,5/10

Ațele de goblen Puppets sunt înrudite cu ațele de goblen Anchor, însă sunt o variantă mai ieftină a acestora. Sunt cam scămoșate dar au un preț accesibil. Nota 7,5/10


Ațele Anchor se pot achiziționa din mercerii, sau la metru prin Goblenpartner.

Ațele DMC se pot achiziționa prin Dorexim SRL.

Ațele Puppets se pot achiziționa din mercerii.

Protected: Wishlist Personaje

April 8th, 2009 Enter your password to view comments.

This post is password protected. To view it please enter your password below:


Protected: Wishlist Peisaje

April 8th, 2009 Enter your password to view comments.

This post is password protected. To view it please enter your password below:


Protected: Wishlist tablouri celebre

April 6th, 2009 Enter your password to view comments.

This post is password protected. To view it please enter your password below: