Babaluba și Mitzulina
Pare-se că Mitzi mea cea gri, adică aceea despre care am scris aici, a făcut niște puișori pe la vecina prin pod… O poveste tristă pentru că tot speram să-i văd și eu, însă n-am apucat. De când a fătat puii, își cam mutase domiciliul pe-acolo și la noi venea numai în scurte vizite de gustări…
Și iată că-ntr-o bună zi, Mitzi s-a-ntors cu coada-ntre picioare, fără pui și flămândă ca vai de lume. Așa-i trebuie dacă e o îngâmfată și nu-i mai place să stea la ea acasă…
Mare mi-a fost mirarea când am văzut-o că stă tolănită pe băncuța din curte, la soare… Tot așteptam să plece, în sensul că acuși o ușchea de-acasă. Dar văd că nu mai pleacă. Tot stă. Pare-se că a marcat-o faptul că a rămas fără pui…
Babaluba, așa-i zic eu acum. În glumă bineînțeles. Și-ți spune și de ce-i zic așa.
Păi între timp, cât fusese ea plecată de-acasă, m-am trezut cu o mogâldeață gri, de la Sabrina. M-am rugat chiar ca puii Sabrinei să fie gri, sau măcar unul. Și așa a fost. M-am bucurat de numa când am văzut că am din nou o mogâldeață gri prin curte.
O cheamă Mitzulina. Și e o neastâmpărată.
Așa că Mitzi, e bunică. Adică babă. Și cum ai mei o tot poreclesc ”Baba” (”A venit Baba acasă”, ”iar a fost Baba acasă, a mâncat și-a plecat”) eu i-am zis Babaluba că sună mai comic. Alteori o mai dezmierd cu Babalubi” dar cu accent pe ”u”.
Cine şi exact ce-a zis