Mi-s pre Vista
Ce eram eu fan Windows 98SE și nu vroiam în ruptul capului să renunț la el… [îl instalam uneri lunar la câte erori și blue-screen-uri îmi dădea] dar și când mi-am pus Xp Professional altul nu mi-a mai trebuit. Mint, mi-a tot trebuit Ubuntu… [dar dacă scaner ciu-ciu și Photoshop și MS Office ciu-ciu, l-am lăsat...]
Norocul meu a fost un timp Hirene Boot CD mai precis Image Center… făceam un Windows gol-goluț și apoi puneam toate driverele și programele, trăgeam apoi un back-up și când se strica ceva, jap în 5 minute puneam imaginea… numai că norocul nu ține mult… Hirena n-a mai mers din cauza plăcii de bază [nu știu ce naiba nu îi place de MB-urile cu SATA].
Și-atunci am găsit Acronis-ul de care mi-era teribil de frică… dar merge ca și Hirena… Îmi place!
Ei, și de când am auzit de Windows 7even, musai să mi-l pun și eu.. dar din părți. Așa că mi-a cășunat pe Windows Vista. Plus că mai mi s-a zis să-mi pun Vista că am comp de Vista, și văzând cu ochii mei că mergea Vista bine, uite că vineri m-am pus să fac loc de Vista…
Am scris vreo 2 ore pe DVD-uri, cu gând să fac loc și pentru Vista, păstrând și Xp-ul. Când s-au făcut deja 3 ore de tot șters și scris, bag CD-ul de Vista, ajung la pasul cu partițiile, pac, văd că îmi trebuia 17 Gb minim.. iar eu n-aveam atât.
Mă pun și încerc să redimensionez o partiție, mut, lipesc partiții, și la un moment dat, INFART: nu-i mai partiția mea cu toate docomentele… munca mea de ani de zile dusă! Da nimic nu mai era. M-am panicat preț de 5 secunde.
Apoi a venit logica: în 2 minute, poate chiar mai puțin, Partition magic 8 cu tot cu erorile ce mi le-a dat la merge-ul a două partiții, nu avea ce să formateze… deci undeva îs! Dar unde?
Și-atunci du-te la prieteni și lasă la ăla 5 Gb, și la altul 40 Gb de boarfe… vino acasă, rade tot, pune Xp, apoi pune Vista, și culcă-te că deja era ora 24. A doua zi, bagă drivere pe Vista, bagă programe, caută, citește pe net, și du-te și ia-ți docomentele napoi…
Și apoi răsuflă ușurat că din cauza lenei și zgârceniei, dar și a prostiei, era să pierzi totul…
Dar cine e belfer acum? Cine se dă pe Vista?
Adevărul e că:
- de jucat nu mă joc deloc. Niciun joc. MINT: mă joc puzzleul din Vista sidebar.
- pe mess mă dau puțin de tot
- scriu prin Office, cetesc, văd, copiez chestii, atât. Deci normal că n-am probleme cu Vista.
- imprimanta o vede, UPS-ul la fel, scanerul da, iacă, mi-s fericit!
Dar am avut morcovul când am văzut că am pierdut tot? Logic.
Cine şi exact ce-a zis